Zece motive pentru a alege medierea

1. Fixarea datei şi a orei la care are loc şedinţa de mediere este stabilită de părţi în funcţie de agenda acestora. În instanţă, termenele de judecată sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Şedinţa de mediere poate fi reprogramată în cazul în care părţile solicită acest lucru. O şedinţă de mediere poate să fie programată la fel de uşor ca orice alt tip de întâlnire (de afaceri sau personală).

2. Nu există limită de timp pentru şedinţa de mediere; majoritatea medierilor se finalizează după o singură întâlnire, durata medierii putând să oscileze între câteva zeci de minute şi câteva ore. Medierile se pot solda şi cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe de mediere la o dată ulterioară.

3. Părţile, de comun acord, pot alege mediatorul la care să apeleze. Această facilitate nu există în faţa instanţei de judecată. Alegerea mediatorului de către părţi măreşte încrederea acestora în obţinerea rezultatului dorit.

4. Un prim pas spre soluţionarea conflictului este prezenţa părţilor la mediator. Medierea este facultativă, părţile nu pot fi obligate să participe la mediere. Prezenţa părţilor la mediator denotă dorinţa acestora de a încerca variante alternative de soluţionare a neînţelegerilor.

5. Sala în care are loc şedinţa de mediere şi sala în care se desfăşoară un proces au puţine lucruri în comun: problemele părţilor nu ajung la cunoştinţa altor persoane, întrucât medierea este confidenţială. În sala de judecată domneşte formalismul, trebuiesc respectate anumite reguli procedurale stricte, cuvântul se ia într-o anumită ordine ş.a.m.d. La mediere soluţionarea cauzei se bazează pe voinţa şi interesul părţilor. La şedinţa de mediere este permisă doar prezenţa părţilor şi a persoanelor agreate de acestea.

6. În cadrul unui proces, soluţia este impusă părţilor de către un judecător după administrarea probatoriului în cauză. Mediatorul nu poate să impună nimic părţilor, ele având de decis dacă şi în ce condiţii este avantajoasă pentru ele o soluţie amiabilă.

7. Medierea este mult mai elegantă decât clasicul proces. Tocmai de aceea este atât de uzitată peste tot în lume. Satisfacţiile părţilor în cazul ajungerii la o înţelegere sunt cu atât mai mari cu cât se datorează voinţei şi implicării lor.

8. Prin mediere se sting conflicte existente dar în acelaşi timp se şi preîntâmpină apariţia unor alte neînţelegeri. La finalul medierii, părţile îşi strâng mâna şi pleacă cu mai puţine probleme decât aveau anterior. Diferenţa principală faţă de clasicul proces este că pe tot parcursul medierii părţile comunică. La finalul unui proces, comunicarea dintre părţi dispare fiind înlocuită de o stare conflictuală şi mai accentuată întrucât, spre deosebire de mediere, în instanţă există învinşi şi învingători.

9. Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte. Menirea lui este să faciliteze dialogul dintre părţi în urma căruia acestea să genereze opţiuni în vederea soluţionării divergenţelor existente.

10. Apelând la mediere părţile nu renunţă la justiţia clasică. Dacă nu reuşesc să îşi soluţioneze prin mediere conflictul, au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, la fel cum o aveau şi înainte de a apela la mediere.